Dragu’ mamii

– Cuscre, cuscre, cini-i colo, cu pălărie?

– Hi, Oară, că nu văz bine. Luce năcazu’ ăsta de soare din pârău. O hi doamna preuteasă.

– Nu îi, ca n-are nici un copchil după ea.

– O hi din neamu lu’ Scoate-luna.

– A lu’ cine?

– A lu’ Tache. Nu el scoate luna din fântână cu găleata când bia?

– Ce să caute aia în Pojorta, la ora 4? Îi dusă la piaț, în Făgăraș. Nu-i numa’ vară-mea, Leana lu’ Smădu, ca aia e singura doamnă din tot satu’, di îmblă cu pălărie și geantă.

– O hi ieșât mai răpide de la muncă.

– Vine mai răpide să vază de Gheorghiță. Copchilul ăla e dracu gol.

– E un copchil fără mamă, tu, di ce vorghești așa, că mânii pe Dumniezău.

– Apăi tu nu știi tot, lasă ce-o facut cu mine da răsalaltăieri ședeam colea, să mai văz și eu lumea și numa’ ce ieșea și intra la Leana tot felu’ de băieți d-ăia de nu se duce la școală, de ți-era și frică când îi videai. Și când vine Leana o găst casa vraiște, i-o beut tot rachiul ce mai avea și ea prin casă de dat la oamenii care îi muncea, i-o culcat gladiolele din grădinuța, ce s-o alergat ei pe colo, și ce gladiole frumoase avea, și l-o prins și pe băiet că pipa. Copchil de nouă ani, îi prăpăd cu el.

– No, taci tu, să nu te-auză.

Femeia cu pălărie ajunge în dreptul băncii celor doi. Are o geantă elegantă, ciorapi de nailon închiși la culoare și o pălărie cu borurile prea largi.

– Ziua bună.

– Ziua bună, Lenuță. Ce mai îi prin Făgăraș?

– L-oi văzt pe primar, o zis că vine pe la miatale când gați cu rachiu’.

– Apăi vine ș-ăsta numa’ când îi rost di beutură.

– No, lasă, dă omului să be’, poate pune o vorbă bună și ne repară și nouă drumu’, zise bărbatul.

– Zî și mie când mai vine, că tare frumos le zice după un păhărel, ce faci oricum cu atâta rachiu, răspunse și femeia cu pălărie.

– Dacă m-o miluit cuscru, ca io l-am trimis după meri și-o vint cu pruni.

– Lasă, cuscră, că merii nu-ți făcea mere așe mari și brumate, cum îi prunele astea, de poți să meri cu ele la piaț, spuse bărbatul și îi face cu ochiul femeii cu pălărie.

– Unde, păcate, să mă mai duc cu ele și la piaț când mi le-ai dat pi tăti la rachiu?

– Da’ dacă ai mai ave’, ai pute’, zise el și îi făcu din nou cu ochiul. Leana începe să râdă.

– Lenuță, ți-am văzt oleacă azi de Ghițucă. O vint pe la Diana să se joace ascunselea da’ o plecat răpide, că a mea încă era chitită când o ieșit pe ulița. I-am zis, ieși, fă bleando, că Ghițucă o plecat cu băieții, nu se mai joacă cu tine, da o rămas acolo toată zîua, nuș ce jocuri o avea ei.

– Mulțam, Oară. Nea’ Gheorghe, să vedeți o țâră de pantaloni că aveți șlitu’ dăsfăcut.

– Aoleo, apăi să știi o vorbă de la mine, unde-i o fereastră deschisă, apăi e ș-un mort în casă.

Leana râde cu poftă. Apoi, își ia la revedere și se oprește în dreptul unei porți. Cei doi se opresc din vorbit și se uită la ea.

– Ghiţucă, hi minteni la portiţă, ce tot te moşmondeşti?

– No, stai, tuşă, că am o surpriză.

Femeia golește conținutul genții pe jos până găsește cheia. Descuie, își scutură șervețelele de praf, le băgă la loc în geantă și apăsă clanța.

O întâmpină un băiat cu ochii la fel de verzi ca ai ei, îmbrăcat cu o cămaşă şifonată, pe jumătate scoasă din pantaloni. Îi întinde femeii un buchet de crini galbeni cu o singură petală ce se închide peste ea însăşi, irişi şi alte flori de câmp liliachii în formă de clopoţei, bujori galbeni şi miresică. În mijloc tronează o floare exotică, cu petale ascuţite, portocalii şi mov, în formă de aripă.

– De unde năcaz ai găst floarea asta?

– Pe câmp, tuşă. Îţi place?

– Cum nu? Aşa de primire.

– Mi-i ierta pentru răsalaltăieri?

– Di nu ti-i mai înhăita cu toţi derbedeii şi ti-i face băiat de treabă, te iartă mătuşa.

– Hai să mâncăm afară, uite, am gătit picioici prăjite cu ouă. Tu stai jos, că te servesc eu. Am vrut să pui şi de cafea, da nu ştiu cum se face, zise el din bucătărie.

Femeia pune pălăria pe masă şi trage scaunul să se aşeze dar scaunul se trage înapoi.

– Ce năcazu…

De sub scaun iese un cocoş bălţat care încearcă să fugă spre grădină. De fiecare dată când reușește să se îndepărteze, îl trage înapoi elasticul cu care era legat de scaun. Când începe să dea din aripi, răstoarnă scaunul. Zboară câteva pene peste băiatul ce iese cu două farfurii din bucătărie. Acesta pune farfuriile pe masă, desface elasticul de pe scaun şi îl prinde de leagănul de fier.

– Ho, mă. Am uitat de el, tuşă. E al lu vecina, o intrat la noi şi l-am alergat două ore sa i-l duc înapoi, da era dusă-n câmp. N-am vrut să stau după el să îl mai prind o dată. Îl duc după ce mâncăm. Cocoșul mai trage de câteva ori, apoi se așează pe-o parte în nisip.

– Şi ce-oi zîs tu: să strici elastic bun de rochii şi să sugrumi cucoşu?

– Nu, că e legat de gât şi pe după aripi, n-are nici pe dracu’.

– Vorgheşte frumos!

– No hai să mâncăm. Iţi place mâncarea făcută de mine?

Femeia ia un ou prăjit, îl pune pe o felie de pâine şi muşcă. Simțe cum îi crănțăne coajă de ou între dinţi.

– Îi fain tare, zise ea. Să faci mai des.

– Fac, tuşă, spuse băiatul. El înmoaie cartofii în gălbenuşul spart, pentru că albuşul nu-i mai plăcea de azi, de când văzuse cum arată crud.

– No hai să vezi cum se face şi cafeaua, spuse femeia. În bucătărie, capacul aragazului, peretele din spate, cârpele, capacele de oală şi tabloul ce întruchipa omul în diversele sale stadii de viaţă erau stropite cu ulei.

– Mă copchilule, tot ai stropşât aici. Data viitoare, pune capacul pe tigaie, că d-aia le avem colo. Bată-te-ar norocu să te bată! Hai, ia ibricul, eu şterg pe aici. Pune apă în el şi o lingură de cafea şi îl pui pe foc. Când vezi că începe cafeaua să cază în apă, amesteci de două ori, apoi o laşi până dă un clocot. Așa faci cafeaua cu caimac.

– Lenuță, tu Lenuță!

– Hi, Oară, înăuntru.

– Lenuță, tu știi ce-o făcut necazu’ ăsta de băiet? Ți-am zis cum o pus-o pe Diana să se pitulească și el o fugit? De fapt, n-o vrut să îl vază asta mică cum îmi jumule frumusețe de flori, pasărea lu’ paradis, aia de mi-o adus-o noră-mea de la București și niscaiva crini.

– Ghițucă, du-te și adu buchetu’ și treci la șură. Să nu vii îndărăt pana nu ti-i chema eu, și să nu zic de două ori!

Când băiatul nu se mai vedea, Leana spuse:

– Le-o smuls cu totu’ sau doar le-o tăiet?

– Le-o tăiet. Ascultă, Leană, daca eu îl trimiteam pe Georghița la șură când făcea răutăți, mi se suia ș-în cap dup-aia. Tre să îl și atingi o țârică, că nu faci nici o treabă altfel. O prăpădit el scumpete de flori, cine știe câți bani o fi dat noră-mea pe ele.

– Oară, băietu’ a făcut un buchet, el o vrut să mă îmi facă mie o bucurie, nu și-o dat seama că nu avea voie la florile tale. Ia-l miatale și pune-l pe masă pentru când ți-a veni nora, să hie fain. Ș-apăi lasă-le năcazului de flori, că dacă nu ți le-a scos cu totu’ îți crește alta. Hai mai bine să îți dau o prăjitură, cum mănâncă doamnele din Făgăraș la cafea, și să uităm. Ți-a mai face băietu’ niște treabă, ce poate și el, să nu mai dai banii la oameni.

– Îi prăjitură deia di la oraș?

– Cum nu!

– No ghine atunci. Da’ să îi dai o lecție băietului.

– Du-te fără grijă.

Femeia se duse la șură și îl găsi pe Gheorghiță în fân.

– Stai, mătușa, nu mă trimite de aici, stai să-ți esplic. Moșu Gheorghe mi-o zâs că, cu cât mânii mai mult o femeie, cu atât mai multe flori tre’ să îi aduci.

– Da tu crezi ca lu mumă-ta i-ar plăcea să furi flori de la oameni?

– Io nici n-o mai țiu minte pă mama. Nici nu mai știu cum mă bătea. Bunica se făcea roșie când îmi tragea cu jordia lu’ Sfântu’ Nicolae, sora lu tata mă bătea cu palma la fund că mă jucam de-a magazinu’ cu alți copii prin gard, tanti Mihaela mă bătea cu rigla de la școlă, și tanti Oara, cu biciușca de cai, da’ de mama nu mai știu.

– Gheorghița, ție îți place aici? Vrei să mâi cu mine?

– Io la miatale am vrut dîn prima, de când oi vrut să mă iei da o zâs bunica că miatale nu esti brează să ai grijă de copchii, ca n-ai avut nici de celălant. Femeia lasă capul în pământ. Băiatul o ia în brațe și îi pune o mână osoasă și prăfuită pe față. Da mie cel mai mult imi place casa miatale, că mă dau pe tobogan pe ușile de la beci și miroase ghini la mine, și m-oi învățat să fac clătite și numa miatale ai văzt strigoi și fantome, continuă el.

– Îi promiți lu mătușa că n-o mai superi pe tanti Oara și nu mai furi? Că dacă mai aud o dată, dragu’ mamii, apăi eu ti prăpădiesc!

– Bate-mă mătuşă, omoară-mă, da mie nu mi-a mai zis nimeni „dragul mamii”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s