Pariați pe poet!

(Am scris acest text la atelierul Revistei de povestiri din Vama Veche. Exercițiul propus de Dan Coman a fost să citim Plaja de Roberto Bolaño și să o repovestim, din prisma unui alt personaj.)

Doar 3.4% din dependenții de heroină se recuperează ca urmare a tratamentului cu metadonă. Asta înseamnă un om din cei 30 pe care îi tratăm zilnic la ambulator.

Ceilalți asistenți pariază cine va fi pacientul norocos. Cota cea mai mare o au adolescenții pe care îi aduc familiile dis-de-dimineață, cu excepția lui Vlăduț. Doctorii spun că oricine s-ar apuca de droguri cu o mamă-eroină ca a lui Vlăduț. Uneori cred că vine cu el la ambulatoriu doar ca să se plângă de băiat. Ne ține din tură ca să ne spună că el nu e bun de nimic, cu toate sacrificiile ei.

Pe la 11 vin rusoaicele. Am înțeles că vin de câțiva ani, sunt ‘călite’, așa că e împotriva regulamentului să pariezi pe una din ele. Flirtează cu nerușinare cu cei doi asistenți din ambulatoriu. Mihai nu le răspunde niciodată de față cu mine. Adrian se întinde la vorbă cu ele, până vine valul de pacienți. Bărbații și femeile adulte compun majoritatea grupului. Uneia dintre femeile mai bogate, pe care o tratăm pe ascuns, i s-a dereglat ciclul menstrual. Dacă se așează, are hemoragie. Doarme cu pamperși pentru adulți deși nu are 40 ani. Glumește cu noi că ar fi la modă în Japonia, unde femeile poartă scutece de lene să meargă la baie.

Se mai pariază pe cei care au copii mici sau soții însărcinate, pe modelul de success al lui Gheorghiță. Venit la puțin timp după ce a aflat că așteaptă un copil, el nu a recidivat și nici nu s-a apucat de băutură. Băiețelul are câteva luni acum și e tare drăgălaș.

E ora 12. Ar trebui să merg la masă. Cu siguranță că Mihai nu se va supăra să îmi țină locul. Intră un tânăr tremurând din toți rărunchii.

– Ăsta e proaspăt, spune doctorul și asistenții încep să-i cântărească șansele. I se ghicesc pectoralii cu toate că are o mică scolioză. Are o formă fizică de apreciat. Asta e un plus. E neînsoțit însă, ceea ce îi descumpănește și pe cei mai îndrăzneți. Are ochii roșii, fața ușor umflată și colțurile gurii căzute.

Îl chem în față. Când merge, parcă face economie la mișcare. Rămâne tăcut pe toată perioada testelor. Înghite metadona greu. Pentru prima oară, ridică privirea la mine și dă din cap.

– Cu plăcere, spun eu, apoi mă simt stupid să fi răspuns la un ‘mulțumesc’ care nu a venit.

Vine cu regularitate 2 săptămâni, tremurând din ce în ce mai puțin. Uneori, închide ochii de plăcere atunci când își bea păhărelul. M-am obișnuit să-l salut din cap. În curând, va ieși din perioada critică. Asistenții îl privesc tot mai indulgent. Mă întreb dacă aș putea să îmi iau rochie pe sub halat, de săptămâna viitoare.

Luni, la 12, mă dau cu ruj. Asistentul de gardă mă anunță că ‘mi-a venit poetul’. Așa îl numim. Poartă doar un slip. Murmură un salut pentru câteva persoane din coadă. Se așează și face o pauză între două înghițituri de metadonă. Aștept să iau păhărelul de pe tejghea, ca de obicei, dar mi-l întinde. Are mâna caldă. Mă privește drept în față, articulează un ‘mulțumesc’, apoi se ridică greoi.

Pe zi ce trece, bronzul lui tot mai pronunțat îi scoate în evidență ochii verzi, la fel de transparenți ca sticlele vechi de bere. Trec alte două săptămâni, până într-o zi, când nu mai vine. Pe la ora 2, Mihai glumește că s-o fi dus să se înnece, iar ceilalți sunt de acord că arăta deprimat.

De ce ar spune toți asta? Părea să îi meargă așa de bine. Scap un pahar de metadonă care se varsă, nu reușesc să iau sânge unui copil, până când doctorul îmi spune să îmi iau liber restul după-amiezii. Merg la Pasajul Maritim. De acolo se vede toată plaja. Deși e cald, nu înnoată decât o persoană. Aproape de geamandură, dă haotic din mâini. Alerg pe scările care duc spre plajă.

Când ajung pe nisip, el iese din mare. Respiră greu și tremură la fel de rău ca prima dată când l-am văzut. Sunt persoane care recidivează în fiecare sezon. Își acoperă fața cu mâinile. Probabil plânge. Aș vrea să merg să îl îmbrățișez dar acum nu poate face nimeni ceva pentru el.

A doua zi, la ambulator, nu i se mai ghicește culoarea ochilor. Își bea metadona în liniște și pleacă. Mihai îl privește nedumerit.

– Care e minimul pe care pot să-l pun pe poet?

^ Fotografia este din portofoliul Mihaelei Niţulescu, vezi mai multe pe pagina ei de facebook.

 

3 gânduri despre „Pariați pe poet!

  1. Azi s-a uitat la mine pentru prima data. S-a uitat la mine cu adevarat. Ca si cum azi ma vedea pentru prima data, desi lucram impreuna de 2 ani.
    Eu ma uitam la ea zilnic, de mai bine de un an. Imi placea lumina din ochii ei verzi cand lucra si vocea ei blanda cu care mangaia dependentii ce veneau zilnic pentru portia de metadona. Imi placea si cum ii venea halatul alb in care o vedeam imbracata zilnic, si imi placea sa incerc sa ii ghicesc formele corpului pe sub el. Nu parea sa ma observe vreodata, desi ieseam zilnic la tigara si vorbeam despre munca. Doar 3.4% din dependen?ii de heroina se recupereaza ca urmare a tratamentului cu metadona. Asta înseamna un om din cei 30 pe care îi tratam zilnic la ambulator. Eu si Adrian puneam pariu pe cine va acela. Ea nu paria niciodata, si cand ieseam la tigara imi spunea ca daca ar paria ar simti ca le scade sansele de recuperare pacientilor. Desi amandoi stim ca statistica e adevarata, ei ii placea sa creada ca toti pacientii vor renunta la heroina.
    Poetul a aparut acum o luna, la pranz. Era inalt, bine facut si intr-o forma fizica acceptabila. Venise singur. Ea l-a chemat si i-a dat prima doza de metadona, uitandu-se lung la el. El i-a multumit din ochi, caci nu prea putea sa vorbeasca. Avea ochii verzi, mi-a spus ea cand am iesit la tigara la sfarsitul zilei. Eu am invitat-o la o cafea, dar m-a refuzat. Parea ca se gandeste inca la poet.
    A doua zi, el a venit din nou, tot singur. Adrian i-a marit cota la recuperarea, ‘asta arata vointa!’. Eu ma uitam la ea cum il priveste. Si a continuat sa vina, din nou si din nou, invaluit de fiecare data de privirea ei blanda. Pe masura ce Adrian ii crestea cota, poetul a inceput sa si vorbeasca, dar niciodata cu mine sau Adrian, doar cu ea. Nu stiu ce ii spunea in cele doua minute in care ea ii intindea paharelul cu pastile si cel cu apa, dar ea zambea.
    Dupa inca doua saptamani, am invitat-o iar sa iesim seara dupa munca. M-a refuzat fara ca macar sa imi arunce o privire. Atunci, am hotarat sa ies singur. Am luat barurile din apropierea plajei la rand, pana cand l-am gasit. Era singur la o masa, bea un rachiu ieftin si privea in gol. Nu m-a recunoscut cand m-am asezat la masa lui. Nu m-a recunoscut cand i-am luat inca un rachiu. De abia cand i-am oferit o doza a ridicat ochii mirat si a parut ca ma recunoaste. Dar a fost ceva trecator, caci privirea i s-a mutat rapid spre mana mea si mica bila ascunsa in ea. S-a luptat cu tentatia mult mai putin decat ma asteptam si mi-a smuls-o din mana cu un gest nervos. Cand a disparut la baie, m-am ridicat si am plecat.
    A doua zi nu a venit la centru. Ea parea ingrijorata, tot scapa lucruri si se uita spre usa. Am vrut sa o scot la tigara, dar imediat ce am iesit pe usa, a luat-o la fuga spre plaja. M-am uitat lung dupa ea, si m-am gandit la cat sa o ii scada cota poetului dupa episodul de aseara.
    A doua zi, el a venit, dar nu a scos nici o vorba. A luat repede metadona si a plecat. Ea parea dezamagita dar si indiferenta cumva. Am intrebat-o daca vrea sa parieze pe sansele poetului, si atunci s-a uitat la mine pentru prima data. S-a uitat la mine cu adevarat.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s