Înmormântarea

Dialogul pe care l-am avut cu mama, când am ajuns acasă:

– Să nu plângi. Ţi-am zis că n-ai voie.

– Tu cum eşti?

– Nu ştiu. Nu mai am cu cine să mă cert. S-a dus ca prostu’. De prost a trăit…

– Nu mai vorbi aşa! Eu mă simt groaznic.

– Nu ai de ce. El a vrut așa.

– Știi sigur?

– Așa simt. Și e destul de clar, la câte folii de medicamente goale erau împrăștiate.

– Dar de ce acum?

– El ştie. Nu-l mai ţineau picioarele. Nu mai putea să bea. N-avea pe cine să mai chinuie. Nu poate şti nimeni sigur.

– Ai sunat-o pe mă-sa?

– A sunat-o baba Ioana de la bloc. Vine mâine.

– I-ai sunat și colegii?

– Nu e nevoie, oricum știe toată lumea ce a făcut.

Îmi fac o notă mentală să îi sun pe cei pe care îi cunosc, să îi anunț de înmormântare, când nu m-o auzi mama.

– Mâine dimineață te scoli să vii cu mine, trebuie să luăm corpul de la Ploiești, de la autopsie. Dacă nu suna baba poliția, nu ne mai căram pe la IML. Dup-aia îl lăsăm la capelă două nopți.

– Auzi, zic eu. Că tu ești cu semnele, săptămâna trecută a căzut un bețiv lângă mine, pe stradă. Am trecut mai departe. Mi-a trecut prin cap că pentru tata nu făceam mai mult.

– Fii serioasă! Beţivu-i betiv. Nu ai ce să le faci, ăștia nu se lasă până mor.

– Dar eu nici n-am încercat suficient să-l ajut.

– Cum nu? L-am suportat amândouă atâţia ani. Lasă. Mai bine că a scăpat.

Visul de dinaintea înmormântării: Am visat că eram în grădina unei case părăsite și am intrat printr-o oglindă, într-o altă curte, mărginită de un gard de lemn. La o masă enormă mănâncau și râdeau mulți oameni, dintre care unii îmi păreau cunoscuți. Unul s-a ridicat și a închis poarta. A strigat tare, uitându-se spre cer:

– Uni ești tu, Ghițucă, să mă cerți că n-am închis portița?

Cineva a suspinat. Era tata, dar mai tânăr, așa cum arăta în pozele de la cununie.

– Ei nu mă văd, numai tu mă vezi. Hai să ne plimbăm puțin, a spus el, și mi-a arătat o cărare în sus, printre copaci. Semăna cu poteca spre o mănăstire pe care am vizitat-o, al cărei nume sau locație nu mi le amintesc. Nu mai țin minte ce am discutat, decât că mi-a zis că îi părea rău. Pe măsură ce înaintam, semăna din ce în ce mai mult cu poza lui de pe diploma de facultate, apoi cu cea din liceu. Mâinile mele se zbârceau tot mai tare. Ultima dată când m-am uitat la el, devenise un copil urâțel, de vreo 7 ani. I-am spus să nu regrete, să mai stea puțin aici, să mai crească. Am vrut să-l îmbrățișez. Atunci m-am trezit brusc și-am simțit că sunt pe tavan și cad în mine. Am aprins lumina. Mama era sigură că o să plâng.

Înainte de înmormântare, am hotărât să-i cumpăr o pălărie. Nu conta că el nu suporta pălăriile. Nu voiam să se vadă cicatricile de la autopsie de pe capul pleșuv. I-am mângâiat singurul smoc de păr pe care-l iertase doctorul și i-am pus-o pe cap. Era prea mică, ceea ce m-a făcut să plâng. Nașul i-a pus-o pe piept și a zis:

– Ia uite, Ghițucă, n-ai avut tu, tată, pălărie așe faină.

M-a făcut să râd, apoi m-am simțit prost pentru că părea că mă simt bine. Nu e cuviincios, pentru cineva care și-a iubit tatăl să râdă la înmormântarea lui.

Preocupările rudelor lui tata, înainte de înmormântare: Bunica și-a amintit de fratele mijlociu al tatei, care murise cu vreo 3 ani înainte. Mi-a spus să o sun pe fata lui, acum că am rămas amândouă fără tați. Mama e șocată că, până și la înmormântarea tatei, tot de celălalt vorbește. Nașul meu mă ia de-o parte:

– Vezi, tu, nu lăsa pe mumă-ta să deie apartamentul pe nimic. Și fii fată cu cap, că ea îi bagă în găurile de la bănci și nu mai mâie nimic. Eu îți spun ca la fata mea, ia-i tu și ține de ei.

Dintre rudele tatei, plânge constant doar fratele lui mai mic. Băiatul lui m-a consolat mai devreme:

– Trebuie să te gândești că, acolo unde e, o să vegheze mai bine asupra ta, mi-a spus el cu toată convingerea. Am încercat să răspund cu toată seriozitatea, deși mi se pare amuzant că e mai tânăr ca mine și vorbește ca bătrânii. Și lui îi murise mama cu un an înainte. Mi-a spus că merge des la ea la mormânt. Ultima dată fusese acolo să i-o prezinte pe noua lui prietenă.

Oamenii pe care-i văd aici: Colegii pe care i-am sunat cu soțiile, alți colegi pe care nu-i știu. Bunica și mama sub o singură umbrelă – o priveliște neobișnuită. Bunica plânge și se sprijină de mama. Eu mă sprijin de prietena mea din clasa întâi – Diana, pentru că prietenul meu nu putuse să vină. Mi-a zis că avea programat să meargă la piscină. Curând, avea să nu mai fie prietenul meu. Mătușa mea e singura atentă la preot, gata să sară dacă mai e nevoie de ceva. A venit și o femeie plină de aur – pe mâini, la gât și în urechi – care plânge mai tare decât oricine altcineva. N-o cunosc. Mama îmi spune că e o prietenă de-a ei care avusese un divorț urât. Tata îi făcuse cunoștiință cu actualul ei logodnic. Când ridică mâna să se șteargă la ochi, îi zăngăne brățările. Unele îi trec de cot și trebuie să le tragă înapoi. O altă fostă colegă de generală nu a putut veni, dar și-a trimis părinții. Ne așteaptă la ieșirea din cimitir. Mama ei mă îmbrățișează foarte strâns și îmi cercetează fața. Niște (foști?) colegi ai tatei vor să plece. Îi rețin, să le dau pachete, că așa am înțeles că se face. Îi pun să promită că le mănâncă și nu le aruncă. Urmăresc și oamenii care intră în cimitir, de frică să nu vină și fosta soție a tatei. Deși ea divorțase de tata din motive independente de mama și nici nu se cunosc, nu se suportă. Printre cei ce intră, recunosc o fostă colegă de liceu. Se oprește și-o întreabă pe Diana ce s-a întâmplat. Când aude, începe să plângă. Spune, printre sughițuri, că asta e cel mai greu. O țin de mână și nu știu ce să spun. Diana îmi explică, mai târziu, că ea nu și-a cunoscut tatăl.

Strigătul mamei din poartă: După ce s-a terminat tot, am ieșit cu mama și mătușa din curtea cimitirului.

– Prostule!

– Mamă, vezi poate te aude cineva. O să creadă că tu chiar ai ținut la el.

Matușa mea râde. Zâmbesc și eu.

 

^ Desenul este facut de Bogdan Purcareata.

 

 

 

2 gânduri despre „Înmormântarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s