Casa de pe Amzei

Totul e să fii atent. Nu ştii ce descoperiri poţi face când te plimbi singur prin Bucureşti. De pildă, zilele trecute nu nimeream grădina Eden. Am întrebat-o cum ajung acolo tocmai pe Miţa Biciclista. Mă aşteptau nişte prieteni, dar le-am scris pe Whatsapp că nu mai ajung.

– Aşa te duci tu îmbrăcată la soirée?

M-am uitat la rochia mea office. M-am uitat la costumaţia ei – pălărie vintage pe jumătate de cap, din care ieşeau doi zulufi blonzi, transparenţi în lumina soarelui de după-amiază. Bluza corai cu mâneci fluture brodate savant şi o pereche de pantaloni mov de catifea care îi veneau ca turnați. Am lăsat capul în pământ şi am început să număr spiţele de la bicicleta cu ghidon de argint parcată în faţa casei.

– Ah, dumneavoastră sunteţi…

– Maria Mihăescu. Viens avec moi.

M-a luat de mâna şi m-a condus la intrarea casei de pe strada Amzei cu ornamente în formă de îngeri la balcoane, cu faţadă în stil art nouveau, de un alb impecabil. Am urcat scările şi am ajuns într-un salon cu pereţi cu motive florale. A deschis dulapul din lemn masiv cu încrustaţii, de două ori mai mare decât dulapul meu de la Ikea.

– Aici îmi ţin eu acesoriile, mi-a explicat. Un accesoriu mare poate să fure ochii de la o ţinută…modestă.

– În ziua de azi le zicem accesorii statement.

– Prends ça!

A scos din dulap o eşarfă supradimensionată, în trei culori.

– Aranjeaz-o neglijent în jurul umerilor, a spus ea, înainte să mi-o potrivească pentru zece minute. Mirosea a trandafiri.

– Ce parfum frumos!

– Eau de printemps, mi-a spus ea. Am avut prima sticluţă din Bucureşti, cadou de la Paris.

– Cine v-a dăruit-o?

– Leopold. Regele Belgiei. Unul dintre primii bărbaţii pe care i-am…cunoscut. Am avut mare noroc cu el, m-a susţinut la studii la Paris. Era un adevărat prieten al tinerelor studente.

– Aţi cunoscut mulţi regi?

– Vreo trei. Unul mi-a dăruit casa în care suntem. Ferdi. Ştii, ar fi fost bun de soţ dacă nu era aşa posesiv! Insista să ne plimbăm de braţ pe calea Victoriei cel puţin o dată la trei zile, să vadă toţi că sunt a lui. Să nu îţi iei bărbat gelos, indiferent câţi bani ar da pe cadouri. O perioadă mi-a interzis să mă văd cu altcineva. I-a frânt inima lui George.

– Vorbiţi de regele Ferdinand şi George Ranetti?

– Da, prinţ şi cerşetor. Era priceput jurnalistul, dar ce să faci cu un scriitoraş? Nici cu ăştia nu e bine să te încurci. Nu merită publicitatea.

– V-a afectat poezia publicată în Furnica*?

– Ah, s’il te plait! Nu-mi aminti de ça monstruosite! Quelle horreur! De el şi Octavian Goga mai bine te fereai.

– Ce fel de bărbaţi vă plac cel mai mult?

– Pictorii. Cadourile lor devin mai valoroase cu trecerea anilor. Îmbătrânesc frumos. Ceci est un Grigoresco, par exemple. Cel mai mult îmi plac bărbaţii demni şi respectabili. Am cunoscut un domn doctor care a fost pus primar fără să candideze.

– L-aţi iubit?

– Ah, toujours l’amour! O femeie ca mine nu-si putea permite să iubească un singur bărbat. Mais oui. Semănam mult.

– În ce sens?

– Il etait un peu fou et excentrique. Ca să scrie o lucrare, s-a spânzurat de 12 ori voluntar. Il etait dédié.

– V-a cerut de soţie?

– Nu, dar când eram cu el, mi-a cerut mâna regele Manuel al Portugaliei, iar eu nu i-am dat-o, ca o proastă.

– Aţi fost vreodată căsătorită?

– Da, cu domnul general. Dumnealui m-a păcălit tare. Părea om serios dar avea multe pasiuni care i-au terminat banii. Iar eu nu mai eram tocmai tânără, am fost nevoită să închiriez casa şi n-am mai putut întreţine musafiri.

– V-aţi născut în Bucureşti?

– Ça n’importe pas. Mais je suis venu ici. La 14 ani. Să ştii că eu n-am făcut ca altele, să fug de acasă. Eu am venit cu acordul mamei. Maman îşi dorea o viaţă mai bună pentru mine.

– Care e amintirea dumneavoastră preferată?

– Când m-am plimbat prima oară pe bicicletă. Aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kublu erau toată ziua taca-taca despre politică. Trebuia să îi vezi, cum au rămas cu şvarţul în mână când au văzut o femeie pe bicicletă.

– Sunteţi un adevărat model pentru femeia modernă, aţi dat tonul discuţiei despre egalitatea între sexe. Care e sfatul dumneavoastră pentru femeile din ziua de azi?

– Să fie altfel. Când toţi intrau în mare în halat de baie, eu purtam costum deux-pièces.

– Cum priveau contemporanii această îndrăzneală?

– Prima dată, şeful de post a ţipat să ies din apă. M-am făcut că nu aud. Apoi a fluierat. Am ieşit ca să îi dau cu umbrela de soare-n cap. Păi ce, el fluieră după mine ca după o taleancă oarecare?

– Vă făceau concurenţă multe frumuseţi ale vremii?

– Încercau şi ele. Mimi Moft, Cur de Fier. Una a primit un colier cu 140 briliante de la un prinţ egiptean. M-am plâns lui Ferdi că el nu mă iubeşte atât. Atunci mi-a cumpărat casa. Patru milioane a dat pe ea.

– Dacă banii nu ar fi fost o problemă, ce aţi fi făcut?

– Hm. Acelaşi lucru, dar mâncam mai des la Athénée Palace. Am avut o viaţă frumoasă. A căscat să îşi mascheze lacrimile.

– Sunteţi obosită. Ar trebui să vă las să vă odihniţi.

– Te conduc.

Pe scări, candelabrele dispăruseră şi mirosea a urină. Un boschetar se ghemuia într-un colţ. Doamna Miţa nu mai strălucea. Când am ajuns afară, a văzut semnul.

‘Monument istoric. 1900’.

– Mai-son Miţa Bi-cy-cliste. Miţa est moi? Je m’apelle Maria! Ce mitocan! Fils de pute, a spus ea şi a intrat în casă prin uşa închisă. Pe basoreliefuri au apărut dâre de murdărie. Heruvimii, leii şi cupidonii au pierdut nasuri, vârfuri de cozi şi aripi. M-am uitat la telefon. Mesajul meu pe Whatsapp nu se trimisese. Eşarfa mirosea nesuferit, a imortele.

*George Ranetti a fost redactor-șef la revista ‘Furnica’ și promotorul poreclei ‘Coana Mița’, după ce a fost refuzat de aceasta. A publicat caricaturi și poezii denigrante, de genul: ‘Coana Mița biciclista a căzut și și-a rupt pi…tpalac într-un copac mie-mi vine să mă ca…lule mănânci ovăz mie-mi vine sa ma bă…iețelul lui Nea Nae face baie și se scarpină la Coa…na Mița biciclista…’

^Poza este luata din acest articol.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s