Bug-uri

Mă măsoară. Cu un metru de croitorie. Deși am peste un metru optzeci, sunt mică. Brațul meu e mai scurt decât al vecinului, axila mea e mai mica. Pieptul e cel mai important. Dacă îl umflu pe ăsta, o să-i prind din urmă. Trag aer doar în piept. Crește ca gușița pintenatului care înghițise vitele boierului. Sunt cea mai mare. Zâmbesc, dar nu sunt fericită. Iau un ac și sparg pieptul care se desumflă cu zgomot de balon flatulent. Croitorul sunt eu. Arunc metrul. Altceva caut.

Am în brațe un câine lățos și negru, care dă din cap și deschide fălcile să muște într-una. Când din alții, când din mine. E greu și încerc să îl las jos, dar labele lui inferioare sunt în stomacul meu. Îl iau în brațe. Îl iubesc. În loc să mă întreb din cine mai mușc, mă întreb ce să mai fac, ce să mai văd, ce să mai gust.

^ Fotografia este din portofoliul Andreei Clinciu, vezi mai multe pe pagina ei de facebook  sau instagram.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s