Domnița și tătarul

Domnitorul privea în gol. Își strânse mai aproape veșmântul roșu de domnie, îmbrăcat direct peste ițarii de noapte. În liniștea așternută, cuvintele egumenului Ioasaf au sunat ca și cum ar fi venit odată din gura lui și apoi din piatra cetății:

– Poate domnul nu vrea să spuie necuvioșilor săi supuși pricina necazului său. Poate Domnul își va găsi alinare conștiinței dacă face o milostivire față de Biserică.